RU   MD    ENG

Ion Cebanu, Ministrul Tineretului şi Sportului al RM: În politici de voluntariat, suntem un stat exemplu
Ion Cebanu, Ministrul Tineretului şi Sportului al RM: În politici de voluntariat, suntem un stat exemplu Cînd l-am sunat pe domnul ministru Ion Cebanu în vederea solicitării unui interviu, iniţial am crezut că va trebui să mă programez , la ce orar vast are dumnealui. Am avut norocul să fiu acceptată pentru material chiar în aceeaşi zi. Nu am aşteptat să fiu invitată de două ori, aşa că mi-am îndreptat paşii spre minister. Am avut o discuţie degajată, despre tineri şi activităţile lor, despre cum e să conduci această generaţie şi nu doar.
Publicat: 16 Ianuarie 2012    Mai mult ...

„Nondiscriminarea femeilor într-o societate democrată” rezultatele primelor acţiuni
„Nondiscriminarea femeilor într-o societate democrată” rezultatele primelor acţiuni 2011 Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civică (ICCD) în colaborare cu PNUD Moldova au organizat un şir de acţiuni în cadrul proiectului „Nondiscrimianarea femeilor într-o societate democratică”. Proiectul a fost iniţiat în septembrie 2011 şi durează pînă în martie a.c

Acestea au constat în crearea unor calendare promoţionale, campanii de informare în zona de Nord a Republicii, chestionarea femeilor şomere cu vîrsta cuprinsă între 16-30 de ani din cele 4 raioane implicate în proiect. Informaţia a fost oferită de către Agenţiile Raionale pentru Ocuparea Forţelor de Muncă, cărora le mulţumim foarte mult. La fel în vederea identificării cazurilor de discriminare au fost chestionate femeile internate în cadrul Institutului de Cercetari Ştiinţifice - Centrul Mamei şi Copilului. La moment se lucrează asupra studiului axat pe rezultatele obţinute din chestionare.
Publicat: 13 Ianuarie 2012    Mai mult ...

Craciun Fericit!!
Craciun Fericit!! Dragi prieteni,

În pragul sărbătorilor de iarnă, liniştea şi pacea să meargă alături de dumneavoastră. Succesul şi prosperitatea să devină cartea dvs de vizită.

Vă dorim colaborări fructuoase, încununate de reuşite, eforturile depuse în activitatea pe care o prestaţi să vă fie răsplătită înzecit.

Cu sincere felicitări şi urări de bine,

Echipa Comitetului Internaţional
pentru Diplomaţie Civică 2012
Publicat: 30 Decembrie 2011    Mai mult ...

ÎMPREUNĂ PENTRU DREPTURILE OMULUI
ÎMPREUNĂ PENTRU DREPTURILE OMULUI În perioada 19-21 decembrie 2011, în incinta hotelului „Iris”, la Chişinău a avut loc training-ul de instruire cu tema „Drepturile omului şi HIV/SIDA, nediscriminarea şi mecanisme de protecţie a drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA”. Aceasă activitate a fost organizată de către Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM).

Subiectele principale ale training-ului s-au axat pe informaţia şi analiza la nivel naţional şi internaţional a legislaţiei cu privire la drepturile omului şi HIV/SIDA, discriminare, confidenţialitate, precum şi a mecanismelor de protecţie a acestor persoane şi a protecţiei datelor cu caracter personal. Exerciţiile practice, metodele interactive, lucrul în grup, prezentările grafice, prezentarea informaţiei în format video au fost metodele care au facilitat instruirea celor prezenţi la acest training. [thumb=left]
Publicat: 21 Decembrie 2011    Mai mult ...

CONEXIUNEA GENERAŢIILOR PRIN VOLUNTARIAT. FINAL DE EXCHANGE, KOBULETI, GEORGIA
CONEXIUNEA GENERAŢIILOR PRIN VOLUNTARIAT. FINAL DE EXCHANGE, KOBULETI, GEORGIA În perioada 10-17 decembrie 2011, s-a desfăşurat programul de schimb de tineri, „Connecting Generations via Volunteering” în localitatea Kobuleti, Georgia. Patruzeci de tineri din opt ţări au învăţat cum să stabilească legături mai solide înntre generaţia tînără şi cea în etate. Ţara noasră a fost reprezentată de Stela Cudalb, Tatiana Turculeţ, Alexandra Duldieva, Natalia Timoşciuc şi subsemnata! Partenerul proiectului din partea Republicii Moldova, a fost Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civică (ICCD).

Programul zilnic includea workshop-uri, dezbateri şi propunerea de soluţii care ar putea facilita comunicarea între cele două generaţii.

Tinerii au vizitat un azil de bătrîni din orăşelul Batumi, unde au cîntat şi au dansat împreună cu ei. De asemenea, au confecţionat lucruri hand made şi le-au dăruit persoanelor care îşi duc traiul la azilul de bătrîni. La fel, fiecare grup de tineri, din cele opt ţări au prezentat acţiunile din ţara lor, care se fac pentru a ajuta bătrînii prin intermediul tinerilor. Republica Moldova a reflectat campaniile sociale a Misiunii Sociale „Diaconia” care organizează campania „Masa Bucuriei” pentru persoanele în etate bolnave sau aflate singure.
Publicat: 17 Decembrie 2011    Mai mult ...

CONEXIUNEA GENERAŢIILOR PRIN VOLUNTARIAT
CONEXIUNEA GENERAŢIILOR PRIN VOLUNTARIAT Programul de schimb de tineret „Conexiunea generaţiilor prin voluntariat” va avea loc în Kobuleti, Georgia în perioada 10-17 decembrie 2011. Proiectul va reuni 40 de tineri din opt ţări ale Uniunii Europene şi ţările vecine ale UE (Suedia, Georgia, Letonia, Turcia, Republica Moldova, Ucraina, Olanda şi Spania).

Tema proiectului este solidaritatea între generaţii şi modalităţile de îmbunătăţire a relaţiilor prin voluntariat. Obictivele schimbului de tineret sunt de a promova acţiunile civice, stimularea unei mai bune înţelegeri şi a solidarităţii între diverse generaţii, consolidarea parteneriatului între diferite organizaţii pe marginea subiectului comunicării şi activităţii de voluntariat, în cadrul programului „Youth in action”. Pe parcursul proiectului participanţii vor detecta problemele care apar în conexiunea dintre generaţii, şi identificarea unor posibile îmbunătăţiri în zonele cu probleme prin implicare voluntară.
Publicat: 7 Decembrie 2011    Mai mult ...

Discriminarea femeilor în cîmpul muncii – final de campanie la Nordul Moldovei
Discriminarea  femeilor în cîmpul muncii – final de campanie la Nordul Moldovei „Stop discriminării femeilor în cîmpul muncii” a fost titlul campaniei de informare a populaţiei din patru raioane din nordul ţării. Campania a fost demarată pe parcursul lunii noiembrie a.c. organizată de Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civic cu suportul finaciar al PNUD Moldova.

Locuitorii din Şoldăneşti, Orhei, Rezina şi Floreşti au fost informaţi de voluntari locali despre fenomenul discriminării femeilor în cîmpul muncii, prin repartizarea de materiale informative, dar şi prin oferirea directă a răspunsurilor la întrebările oamenilor, referitoare la această problemă. O mare parte din persoane au spus că s-au confruntat cu cazuri de discriminare, iar o parte din ei nici nu ştiau ce semnifică acest termen. Unii cetăţeni au venit cu soluţii pentru radicarea acestui tip de discriminare, soluţii precum semnarea unei petiţii a mai multor femei care au trecut prin aşa momente, discuţiile în familie de asemenea sunt privite ca un factor ce ar putea influenţa angajarea femeii.
Publicat: 5 Decembrie 2011    Mai mult ...

ORAŞUL FLOREŞTI A GĂZDUIT O CAMPANIE DESPRE DISCRIMINAREA FEMEILOR ÎN CÎMPUL MUNCII (VIDEO)
ORAŞUL FLOREŞTI A GĂZDUIT O CAMPANIE DESPRE DISCRIMINAREA  FEMEILOR ÎN CÎMPUL MUNCII (VIDEO) La data de 30 noiembrie 2011, în oraşul Floreşti a fost demarată campania de informare privind discriminarea femeilor în cîmpul muncii. Populaţia participantă, tineri şi adulţi de o potrivă au aflat mai multe despre acest fenomen care afectează societatea noastră.

Fiind îndrumaţi de voluntarii Liceului Teoretic “Miron Costin” din Floreşti, oamenii au dezbătut respectivul subiect, aducînd diverse idei referitoare la discriminare. Maxim Anenco, Maria Gavriliuc, Olesea Rotaru, Cătălina Novac şi Victoria Varaniţa au fost tinerii care s-au oferit voluntar să îi informeze pe floreşteni despre impactul discriminării femeilor în cîmpul muncii şi să propună soluţii de rezolvare a problemei respective. Aceştia au fost încîntaţi de eveniment şi au spus că vor depune eforturi pentru a informa populaţia despre această situaţie.
Publicat: 30 Noiembrie 2011    Mai mult ...

“DIVERSIFICAREA RESURSELOR FINANCIARE”, UN PLUS PENTRU BUGETUL ONG-URILOR
“DIVERSIFICAREA RESURSELOR FINANCIARE”, UN PLUS PENTRU BUGETUL ONG-URILOR Pe data de 29 – 30 noiembrie 2011 a avut loc seminarul de instruire cu tematica „Diversificarea resurselor financiare ale organizaţiilor neguvernamentale”, organizat de către „Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a ONG - urilor din Moldova – CONTACT”.

Seminarul a fost conceput să ofere oportunitatea reprezentanţilor ONG de a obţine cunoştinţe şi abilităţi noi în domeniul managementului financiar al ONG. La această activitate au fost prezenţi reprezentanţi a peste douăzeci de organizaţii nonguvernamentale la diferite niveluri: local, regional, naţional şi internaţional.

Cursul a fost organizat cu scopul de a familiariza şi a aprofunda participanţii cu posibilităţile şi detaliile colectării de fonduri pentru organizaţia nonguvernamentală, precum şi diversificarea resurselor financiare. În acest context, formatorii Vasile Cioaric (Centrul CONTACT, Chişinău) şi Silvia Strelciuc (Centrul Regional CONTACT Cahul) au prezentat partea teoretico- informativă a tematicilor cu elemente aplicative. Au fost puse în discuţii subiecte ca: tipurile de fonduri, metode utilizate în colectarea de fonduri, strategii de colectare a fondurilor, crearea parteneriatelor pentru colectarea de fonduri, etc.
Publicat: 29 Noiembrie 2011    Mai mult ...

LA REZINA OAMENII AU FOST IMFORMAŢI DESPRE FENOMENUL DISCRIMINĂRII FEMEILOR ÎN CÎMPUL MUNCII
LA REZINA OAMENII AU FOST IMFORMAŢI DESPRE FENOMENUL DISCRIMINĂRII FEMEILOR ÎN CÎMPUL MUNCII La 24 noiembrie 2011, în raionul Rezina mai multe persoane au participat în cadrul campaniei de informare cu privire la fenomenul discriminării a femeilor în cîmpul muncii, organizată de Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civică, (ICCD).

Participanţii au fost voluntarii locali, elevi de la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Rezina. Alina Diaur, Daniela Moraru, Vlada Donica, Doina Chirtoacă, Olga Donică, Olga Omelianiuc, Valentina Andruşca au rămas încîntate de evenimentul respectiv, pentru că după cum mărturisesc chiar ele, este pentru prima dată cînd iau parte la o campanie de informare.
Publicat: 25 Noiembrie 2011    Mai mult ...

<<<<<<< 1 2 3 4 5 6 >>>>>>>

News:




Care este locul femeii în societate?

Femeia este egală bărbatului
Femeia este subordonată bărbatului
Locul femeii este la cratiță și la crescut plozi
Nu știu




Adresa Noastra: str. Miron Costin 7, of. 406; Chisinau; Republica Moldova E-mail: office@civicdiplomacy.org Tel.: +373-22-843152 fax. +373-22-843188